pentru toate lectiile primite, oricat de dureroase, nedrepte sau inegale. pentru toate principiile incalcate, compromisurile sucite, sperantele gheboase, visele nemeritate. pentru toate diminetile pe care le-am dorit noapte. si toate noptile in care am stat de veghe. multumesc.
si multumesc pentru ca am invatat ce inseamna sa nu contezi. sa fii doar constanta, niciodata variabila in ecuatie. pentru ca am vazut cum e sa fii folosit, dat la o parte, ignorat, umilit, anulat pana la limita ridicolului. multumesc. pentru tot.
si cu asta sowhat, cu bune, proaste, inspirate si penibile, s-a inchis. pe bune si de tot.

am printre dinti gust de fiere amara. si ma oftic ca eu n-am reusit. ca eu n-am fost printre cei alesi, cei speciali, cei rasfatati. ca am pierdut la bursa tot ce investisem sigura ca si eu inteleg putina inginerie financiara. ca tot ce-am construit sa dureze e un castel stramb de nisip. ca tot ce am crezut a fost idolatrie pacatoasa. ca-mi sunt insomniile chinuite de cosmaruri.  si ma oftic ca ma oftic. caci ma simt un om de nimic. care nici macar altrusimul nu-l mai are. care nu poate sa nu se intrebe "eu de ce nu". sa nu scrasneasca din dinti cand celalalt are tot ce-si doreste, cand celalalt are asul, cand celalalt e satul de fericire cand tu nu poti macar un strop sa gusti. ma oftic ca incercand sa fiu dau ce am mai bun n-am ramas cu nimic de care sa zic "a meritat". chiar nu mai pot. si nu mai vreau nimic. mi s-a taiat.

dupa un week-end teribil (placa, gashca, vin fiert pe partie, sauna, super cabana, petrecere pana in zori, iar placa, iar vin fiert...) luni dis de dimineata m-a izbit din senin, cum ma duceam agale spre scoala, urmatoarea constatare: eu n-am ramas prietena cu nici unul dintre "ecsi". nada. nicht. zirou.

si-atunci am zis sa o iau metodic, de la baza problemei: ce inseamna "a ramane prieten"?

sa incepem cu componenta "prieten"... prieten e cel care te trezeste la 1 dimineata ca a fost cutremur si s-a gandit ca s-ar putea sa te fi speriat ca stie ca ti-e foarte frica de cutremur. iti spune in fata ca esti prost cand plangi din prostii si plange cu tine cand te doare. te suna iar la 1 dimineata sa-ti zica "cearta-ma, am facut o tampenie" cand i-au luat carnetul, cand s-a imbatat sau cand si-a uitat cheile la cine nu trebuia. ii stie pe maica-ta si frate-tau si-ti spune sa ai mai multa rabdare cu ei, ca sunt ai tai. te suna sa te verifice daca ai mancat si renunta sa mearga la baschet doar pentru ca tu vrei sa vorbesti. si o sa-ti scoata ochii 3 zile ca a renuntat la baschet pentru prostiile din capul tau, dar o va face si data viitoare. e mandru de tine dar face un misto crunt sa nu ti-o iei in cap. stie ce simti si nu se sfieste sa-ti spuna ce simte.

componenta numero due, "a ramane": (aici e mai simplu) presupune conservarea unei stari care exista deja. ca sa ramaneti prieteni trebuie sa fi fost prieteni. imi pare rau ca distrug mitul a milioane de pagini de literatura glossy de mare angajament feminim, stiu ca doare, dar adevarul e ca nu suntem prieteni cu iubitii nostri. ca altfel s-ar numi prietenie si nu iubire. fluturii din stomac (sau din cap, dupa caz), zvacnetul din piept cand ii auzi vocea, starea de ameteala de te ia cand pune mana pe tine nu sunt simptome de prieteneala. nici macar faptul ca-l suni de 15 ori pe zi "doar ca sa vezi ce face", nici discutiile lungi despre toate si nimic, nici ingaduinta sau nevoia de a asculta si spune tot ce stii sau nu stii despre tine si celalalt nu sunt semnele unei frumoase prietenii. sunt semne ca-l iubesti pe celalalt. si-l vrei in viata ta. sau, si mai bine, il vrei centrul vietii tale.

acum ca ne-am clarificat, sa aplicam grila de mai sus. daca a fost o aventura de o noapte/saptamana/luna nu ajungi sa fii prieten, fiind preocupat mai mult de senzatii si mai putin de discutii. deci nu stii mai nimic despre persoana respectiva. deci n-ai cum sa ajungi sa fii prieten. raman indiferenta, jena, mahmureala, casuta bifata, trofeul, d-astea. daca a fost o relatie dintr-acelea despre care "chiar credem ca e ultima" despartirea e dureroasa, maloasa, musteste de reprosuri, introspectii, regrete. esti dezamagit. da, ati fost prieteni si asta face lucrurile sa doara si mai tare. dar prietenia se descalifica din momentul in care dezamageste; un prieten nu poate sa dezamageasca, prin definitie.

deci qed. it's not me, it's pure logic. n-are cum. nada. nicht. zirou.

"cand oamenii fac planuri, Dumnezeu se distreaza de minune".

miunciuna semi-deschisa de tip "ce ai? nimic" este genul de minciuna nevinovata care in fapt invita la dialog nu la tacere. implica intrebari de tip follow-up ("cum nimic? esti suparata?"), presupune cunostinte minime din psihologia pentru toti ("te-ai certat cu seful, asa-i?" sau "poate am fost putin distant in ultima vreme, hai sa mergem la un film") si  se finalizeaza intr-un adevar ridicol sau dureros (de la "mi-am rupt o unghie" pana la "nu mai suport presiunea acestei relatii") cu toata hoarda de alinari, lacrimi, rugaminti si regrete. toata lumea stie asta, deci automat cand nu primim un raspuns convenabil credem ca suntem in situatia minciuna semi-deschisa. si devenim instantaneu "doctorul andrei sau cum l-o chema", punem milioane de intrebari, facem supozitii, scormonim interlocutorul in cautarea butonului ce va declansa marturisirea clarificatoare.
wtf! uneori "nimic" sau "nu vreau sa vorbesc despre asta" chiar asta inseamna! si ajungi in situatia in care trebuie sa pui pumnul in gura unor oameni (zic ei bine intentionati) care vor neaparat adevarul asa cum cred ei ca trebuie formulat. si trebuie sa le dai cu usa in nas ca sa priceapa ca e inchis si ca fac o confuzie cand cred ca e momentul sa sara si sa se joace de-a psihologul. pe langa faptul ca trebuie sa rezisti presiunii insistentelor lor, tot tu pici de salbatic capsoman. "nimic" e un cuvant greu si nu merita sa fie terfelit si devalorizat in halul asta.

minciuna comuna duce la cele mai dureroase dezamagiri si tradari. sa fi mintit de cel cu care minti iti zdruncina cel mai tare sistemul. e ca in filmele cu banditi: ai un prieten si amandoi visati sa va imbogatiti. faceti planuri meticuloase tarziu in noapte, puneti pe masa deschis tot ce aveti mai intim, va coordonati pana si respiratiile la secunda. poc! cand i se pare ca cineva a declansat alarma in banca el se intoarce catre tine si calm iti trage un glonte in cap. poate nici n-a premeditat-o, doar l-a strafulgerat acolo in toiul stresului maxim ca e mai eficient sa-si piarda urma de unul singur. si cu toti banii. daca printr-un miracol supravietuiesti, ai doar doua alternative. a) sa-l torni furios la politisti pe prietenul tradator si sa traiesti tot restul vietii ca un ratat cu o gaura in cap care, iata, pana la urma e si el un ticalos ce-si incalca cuvantul si principiile prieteniei. b) sa-l acoperi pe cel ce ti-a pus pistolul la tampla si sa putrezesti in inchisoare ca un prost (cu aceeasi gaura in cap), ros de intrebari si nebun de deznadejde, in timp ce el e in rio cu blonda cu rol episodic pe care n-ai fi banuit-o niciodata ca ar putea el sa se uite la ea cand avea un partener ca tine. d-aia imi plac mie filmele in care glontul nu rateaza.

as vrea un castron mare (de plastic) cu cartofi fierti (in coaja neaparat) cu multa branza si smantana. si doua furculite desperecheate. in schimb fac tabele. am mai mentionat cumva ca urasc sarbatorile? :)

poti fi in acelasi timp ingrozitor de revoltat si impacat cu tine, cu momentul si contextul, cu viata? poti trai simultan cea mai adanca deznadejde si cea mai senina pace? poti fi mai confuz ca niciodata si totusi lucrurile sa ti se pare foarte foarte limpezi? poti sa-ti doresti din tot sufletul sa vina maine dar sa speri cu disperare la minunea care sa-l faca pe ieri azi?

la paris trebuie musai sa vedeti libraria cu poveste, cu paturi mici inghesuite sub scari unde se mai aude parca somnul agitat al unui scriitor sarac dar plin de speranta. si multe multe carti fiecare cu povestea ei speciala.



si treceti sa vedeti piatra simpla sub care doarme cel ce-a trait 28 de ani intr-o combustie accelerata, devorand tot, chestionand tot, scuipand tot (mai ales voi astia de v-ati petrecut adolescenta in "whiskey bar" asteptand "iluminarea" veti zambi dulce-amarui). cimitirul e bonus, si nu ma refer ca o sa va puteti lauda la prieteni ca ati bifat niste nume cu awareness de prin literatura muzica istorie, dar are un farmec un pic romantic, un pic creepy, un pic filosofic numai bun de-o dupa-amiaza insorita de duminica. 



si deci logic azi ascultam the doors.

Iaa.ro anunta precipitat si fericit ca FC Dinamo a devenit membru IAA. *#@#???? Sper ca in replica si contrapartida sa intre si Steaua in IAA, BRAT, IAB si RAA si toate organizatiile. Si sa-l alegem pe viata presedinte pe Becali. E exact ce meritam.

Cand cel mai mult ti-e frica de schimbare si de "ce-o sa zica lumea". Cand ajungi sa spui "mai bine regret ceva ce NU am facut decat sa-mi infrunt proprii demoni". Cand singurul crteriu dupa care iti judeci viata e "controlabilitatea consecintelor". Cand fericirea inseamna un bonus binemeritat si o vacanta atent programata la schi si nu cine te-a sarutat de anu' nou.

Viata mea (ca a multora probabil, nu-mi revendic vreo specificitate) e un lung sir de compromisuri justificate de context nefavorabil mie sau nefavorabil unor persoane pe care prea repede si prea usor le-am investit cu incredere si dragoste oarbe sau chioare (sentimente oarbe sunt alea in care pretinzi ca nu astepti nimic si plangi de-ti sar ochii cand nu primesti; alea chioare sunt cand pretinzi ca nu astepti nimic in schimb si te razbuni mitocaneste cand vezi ca nu vine rasplata dorita). Ar trebui sa fie o concluzie dar nu e. Au tacut clopotele. Plange un copil mic in vecini.

Daca toti guru in management, consultanti pretiosi si bestsellere apreciate zic sa imbratisezi schimbarea continua, diferenta specifica si fuga de norma, atunci cat mai conteaza si valoreraza cultura organizationala? Ironic si imprevizibil, cel ce va reusi ca manager in acest mediu in permanenta fluid unde individul si puterea lui de a demisiona sunt regi, trebuie sa fie capabil de ipocrizie, de adaptare la multe registre, sa stie arta deghizarii si manipularii. Uneori ma gandesc la manager ca la Algernon, aflat intr-o batalie disperata cu propria descompunere si neputinta.

deci nu mai e porter no. 1. interesant noul top si mai ales subiectele care au dus la schimbarea topului. as zicea ca marii ganditori redescopera ca suntem in primul rand oameni si apoi marfuri sau consumatori. si ca fericiti vor fi cei ce inteleg schimbarea. mai sapam.

ca tot mi-a reprosat cineva la un moment dat ca folosesc blogul asta de parca n-as avea bani de psiholog (chiar n-am, mai ales daca stau sa ma gandesc la indicatorul return on investment)... m-am psihanalizat eu azi si am ajuns la urmatoarea concluzie:

la mine e problema, nu la ceilalti. si de ce: tind sa share mai mult decat e cazul fara sa tin cont de persoana din fata mea sau de adevarul relatiei pe care o am cu ea; adica, ca sa fim pe sleau, sunt genul de persoana pe care daca o intalnesti in tren pana la Ploiesti o sa-ti povesteasca deschis viata ei, cu toate nelinistile metafizice si intrebarile fara raspuns. tu, calator normal cu viata ta si obiective de calatorie clare, te trezesti ca atunci cand te dai jos la Sinaia ai o nebuna blonda agatata de sumana (nu stiu exact ce-i aia da-mi place cuvantul :)) care iti reproseaza printre hohote de plans "mi-am pus sufletul pe tava in fata ta si acum tu ma parasesti?!?" e simplu. nu stiu sa tac. si probabil am o problema de relationare bazata pe o trauma mai veche legata de frica de singuratate si nevoia de a fi acceptat. deci tre' sa invat naibii sa-mi tin gura. nu ca mi-ar rezolva problema de trauma, dar macar ma scot aia de pe lista de persoane indezirabile (asa o fi corect?!) de la CFR. vedeti, e simplu, de ce sa dau bani pe psiholog? :)

mi-a incremenit ph-ul cand am vazut asta. guma de mestecat electorala...

fimul se intampla din nou, cu aceiasi actori, in acelasi decor, cu aceeasi poveste. dar nimic nu mai e la fel si vezi cum un film de tip "blockbuster/spargem topul/luam oscar" e acum un horror de clasa B care-ti seaca mintea si ce ti-a mai ramas din suflet. si cica singura diferenta vine de la faptul ca atunci cand ai vazut filmul prima oara erai curios sa bifezi o lista.

Bruneta: "daca vrei sa ai succes la baieti trebuie sa incetezi sa act as their best friends" Blonda: "stiu, dar nu ma pot abtine" Asta suna a aplicatie la bancul cu teoria si practica. Mai ales ca tot azi am asistat la o lunga dezbatere pe tema diferentei dintre chimie si stabilitate. Teoretic, toti vrem chimie si fluturi si pasiune. Practic, insa, preferam stabilitatea si drumurile batute si deciziile altora. Dupa care ne miram filosofic la o bere ca suntem frustrati si neimpliniti.

deci incepem. filmul asta e cu reprosuri prost voalate, promisiuni ipocrite, multe pietre in cap si lovituri sub centura. inchide-ti inima. si nu uita ca singura ta vina e ca ai iubit. ne auzim mai incolo.

pentru ca venele m-am hotarat sa le mai las sa creasca pana una alta, am taiat nemilos cositele balaie, trecand si eu ca toata lumea seriosa la tunsoare bob spre baietos. si ma gandesc sa renunt la culoarea mea naturala blonda in favoarea unei imagini de bruneta office. unul dintre putinii oameni care ma "citeste" si cand tin copertile inchise mi-a aruncat aseara peste umar ca this course of action e semn ca am luat niste decizii grele. mda, poate totusi mai raman blonda o vreme...

si faza asta e mult prea tare ca sa nu o imortalizam aici: o fata foarte draguta de pe hi5 o acuza pe alta fata, aparent nu la fel de draguta si aparent maritata (n-am avut rabdare sa inteleg toata telenovela, recunosc) ca a incercat sa imbarlige un baiat dand copy-paste la niste prostii de le scriam eu la un moment dat despre cum e cu coloana vertebrala si spusul lucrurilor pe nume. taci ca am ajuns si clasic in viata, copiat fara rusine si fara link. sa cer drepturi? :)))

uneori trebuie sa pierzi tot pentru a incerca sa te castigi pe tine.