Articole in categoria Just because

pentru toate lectiile primite, oricat de dureroase, nedrepte sau inegale. pentru toate principiile incalcate, compromisurile sucite, sperantele gheboase, visele nemeritate. pentru toate diminetile pe care le-am dorit noapte. si toate noptile in care am stat de veghe. multumesc.
si multumesc pentru ca am invatat ce inseamna sa nu contezi. sa fii doar constanta, niciodata variabila in ecuatie. pentru ca am vazut cum e sa fii folosit, dat la o parte, ignorat, umilit, anulat pana la limita ridicolului. multumesc. pentru tot.
si cu asta sowhat, cu bune, proaste, inspirate si penibile, s-a inchis. pe bune si de tot.

am printre dinti gust de fiere amara. si ma oftic ca eu n-am reusit. ca eu n-am fost printre cei alesi, cei speciali, cei rasfatati. ca am pierdut la bursa tot ce investisem sigura ca si eu inteleg putina inginerie financiara. ca tot ce-am construit sa dureze e un castel stramb de nisip. ca tot ce am crezut a fost idolatrie pacatoasa. ca-mi sunt insomniile chinuite de cosmaruri.  si ma oftic ca ma oftic. caci ma simt un om de nimic. care nici macar altrusimul nu-l mai are. care nu poate sa nu se intrebe "eu de ce nu". sa nu scrasneasca din dinti cand celalalt are tot ce-si doreste, cand celalalt are asul, cand celalalt e satul de fericire cand tu nu poti macar un strop sa gusti. ma oftic ca incercand sa fiu dau ce am mai bun n-am ramas cu nimic de care sa zic "a meritat". chiar nu mai pot. si nu mai vreau nimic. mi s-a taiat.

"cand oamenii fac planuri, Dumnezeu se distreaza de minune".

ca tot mi-a reprosat cineva la un moment dat ca folosesc blogul asta de parca n-as avea bani de psiholog (chiar n-am, mai ales daca stau sa ma gandesc la indicatorul return on investment)... m-am psihanalizat eu azi si am ajuns la urmatoarea concluzie:

la mine e problema, nu la ceilalti. si de ce: tind sa share mai mult decat e cazul fara sa tin cont de persoana din fata mea sau de adevarul relatiei pe care o am cu ea; adica, ca sa fim pe sleau, sunt genul de persoana pe care daca o intalnesti in tren pana la Ploiesti o sa-ti povesteasca deschis viata ei, cu toate nelinistile metafizice si intrebarile fara raspuns. tu, calator normal cu viata ta si obiective de calatorie clare, te trezesti ca atunci cand te dai jos la Sinaia ai o nebuna blonda agatata de sumana (nu stiu exact ce-i aia da-mi place cuvantul :)) care iti reproseaza printre hohote de plans "mi-am pus sufletul pe tava in fata ta si acum tu ma parasesti?!?" e simplu. nu stiu sa tac. si probabil am o problema de relationare bazata pe o trauma mai veche legata de frica de singuratate si nevoia de a fi acceptat. deci tre' sa invat naibii sa-mi tin gura. nu ca mi-ar rezolva problema de trauma, dar macar ma scot aia de pe lista de persoane indezirabile (asa o fi corect?!) de la CFR. vedeti, e simplu, de ce sa dau bani pe psiholog? :)

fimul se intampla din nou, cu aceiasi actori, in acelasi decor, cu aceeasi poveste. dar nimic nu mai e la fel si vezi cum un film de tip "blockbuster/spargem topul/luam oscar" e acum un horror de clasa B care-ti seaca mintea si ce ti-a mai ramas din suflet. si cica singura diferenta vine de la faptul ca atunci cand ai vazut filmul prima oara erai curios sa bifezi o lista.

deci incepem. filmul asta e cu reprosuri prost voalate, promisiuni ipocrite, multe pietre in cap si lovituri sub centura. inchide-ti inima. si nu uita ca singura ta vina e ca ai iubit. ne auzim mai incolo.

uneori trebuie sa pierzi tot pentru a incerca sa te castigi pe tine.

un refren simplu, care uneori face mai mult decat un milion de versuri angajante/inspirante/care-ti alina inimioara franta/iti imbarbateaza - incurajeaza spiritul liber, curajul, puterea si, nu-i asa, capacitatea natural umana de a duce mai mult decat pare, de a se reinventa, de a tasni precum animalu' ala cu pene din propria cenusa.

un refren cu adanci conotatii filosofice, care, fredonat din cand in cand, poate redefini, precum o mantra secreta a cercului select al celor mai initiati, care ar putea sa ne ajute sa vedem, in sfarsit, adevaratele intelesuri ale vietii. o fraza cu parfum de vraja ancestrala, banuita doar in pierduta intelepciune a triburilor migratoare in pustietatea urbana.

functioneaza la fel de bine murmurat sau spus cu voce tare, depinde de context, voi decideti: "ia mai du-te, ma, in pizda ma-tii si canta la alta masa!"

aseara am vazut ratatouille. motivul pentru care nu l-am vazut pana acum a fost simplu: un prieten "trendinez" mi-a zis ca e nashpa. "a luat disney pixaru si au stricat tot. abureala americaneasca despre sansa egale si prostii motivationale".  eu am incredere in prietenul meu trendinez cand e vorba de muzica, filme, petreceri... you know... kestii trendy.

asa cum am incredere in prietena mea super-posh cand tre' sa ma hotarasc ce asortez la rochia galbena. asa cum am incredere in prietenul meu computer geek cand apare chestia aia ca am facut ceva illegal si o sa se duca naibii pe reboot toata frumusetea mea de hard. asa cum la prietenul meu intelept si profund ma duc pentru sfaturi de job. si, desigur, sa nu uitam prietena din copilarie care ma stie mai bine decat oricine si e cea mai in masura sa ma sfatuiasca daca e sau nu momentul sa fiu eu cea care da un sms. cu totii avem prieteni carora le acordam o "specializare" sau mai multe. ii creditam cu alegerile noastre.

dar mie aseara mi-a placut ratatouille. mi-a placut soricelul cu darul lui anacronic pe care voia doar sa si-l foloseasca. si mi-a placut criticul ala mare si rau care in final se face un simpatic ce intra in jocul nebunesc al unui copil de dragul gustului unei tocanite ce-i amintea de copilarie. imi plac filmele "disney style", cu minuni si sentimente marete si adevaruri profunde si happy ending. si nu vad de ce sa nu o recunosc.

si ma gandesc ca poate uneori urmam sfatul celor din jur doar pentru ca ne e lene sa ne facem propria opinie. ca ne e mai comod sa luam o parere "de-a gata", indiferent daca e vorba de lucruri grave sau doar de un desen animat. ca putem transfera pe umerii altcuiva motivul unui eventual esec. unde ar trebui sa inceapa (sau se sfarseasca) creditul pe care il punem (conditionat sau nu, filtrat sau nu) in ceilalti?

raspunsurile pe care le cauti nu sunt aici. oricat de multe pages ai rasfoi.

Daca apare un gandacel ratacit pe perete, il pocnesti scurt cu papucul, strambi un pic din nas ca ai murdarit peretele si gata. Dar cand ai de luptat cu hoarde de sobolani care-ti rod si creierii, guzgani hidosi care-ti cutremura sufletul, trebuie multa otrava, mult venin, ca oricum iti distrugi ficatul si ramai stricat la cap pe viata. Asa e si in dragoste.

Temperatura de afara e invers proportionala cu ipocrizia careia ii esti expus, de parca odata cu hainele groase oamenii din jurul meu isi pun si masca de-i deranja probabil asta vara. Oameni care se deplaseaza numai cu gipanu se vaita de trafic si fac apologia metroului. Salariati multinationali cu pachete generoase se intreaba de ce e cafeaua in dorobanti asa scumpa.Managerii vorbesc de sindicate. Ne felicitam reciproc de succesele toamnei. Aparem zambareti la toate manifestarile cultural artistice din urbe si industrie. Tre' sa refac serios stocul de lamaie ca mai e mult rau pan' la sandale.

E reconfortant cand te intorci pe calcaie si pleci sa stii ca cel lasat in urma te-ar primi inapoi oricand. Iti da un sentiment de siguranta, chiar daca recunosti sau nu. Te simti special, doar esti cel mai bun lucru care se poate intampla cuiva. Doar ti-a spus in clar chestia asta. Te va iubi mereu, orice s-ar intampla. Va fi acolo mereu pentru tine. Tu poti sa te duci sa-ti urmezi visele, iubirile, piticii de pe creier.

Stiu, pentru ca am fost si eu acolo candva.

Dar ... e un fenomen ciudat, cu doua taisuri. Am ajuns in timp sa-l dispretuiesc cumva pe cel lasat in urma o data pentru incapacitatea lui de a ma pastra, apoi pentru slabiciunea lui fata de mine. In momentele cand voiam sa ma intorc ma uram ca nu sunt in stare de mai mult, ca nu-mi tin promisiunea de a ma rupe si merge mai departe. Intoarcerea ar fi fost, credeam eu, o infrangere si nu voiam sa-i dau satisfactia asta. Cand am aflat ca promisiunea a fost rupta m-am simtit, tot eu, tradata. Eu, cea care parasisem, m-am simtit parasita. De parca relatia ar mai fi existat. Nici macar nu contau sentimentele, oricum erodate de toata argumentatiile absurde, pur si simplu disparuse plasa de siguranta.

Dar o data in viata mi s-a intamplat si mie sa ajung in locul celui caruia i s-a intors spatele si a promis ca va fi acolo oricat va fi nevoie. Ca va astepta si va iubi la fel. Si am inteles de ce e atat de greu sa fii cel care face asemenea legamant. Daca tu stai pe loc, el, celalalt, care evolueaza si traieste, nu te va mai recunoaste sau, mai rau, iti va vedea numai acele laturi pentru care a decis sa plece. Daca mergi si tu mai departe (indiferent de ce simti si crezi in sufletul tau), ii vei confirma doar alegerea facuta cand a plecat, caci nu te-ai tinut de cuvant.

Nu exista solutie sau dezlegare la promisiunea asta. E un blocaj, ca si cum ai incerca sa manevrezi o masina careia i-ai calculat gresit dimensiunea. Nu poti merge inainte, nu poti da inapoi. Poti doar sa abandonezi masina acolo unde e, in mijlocul drumului.

Mi se taie genunchii.

Secunda aia intre verticala si ciment (care o sa-mi scorojeasca urat pielea de-o sa-mi supureze vreo 3 saptamani, ranile se inchid greu la genunchi) are ceva magic, are linistea secundei de dinaintea alarmei de dimineata.

Bucata aia atemporala, suspendata parca de sprancene, o simti cum iti impaianjeneste urdorile de dimineata, clipa aia cand nimic nu e decis, in care totul e posibil. Nedefinit, asta e cuvantul care-mi vine, poate nu cel mai bun.

Intotdeauna imi simt dimineata, simt fizic clipa aia de dinainte sa sune ceasul. Inainte sa sar sa ma pis, sa ma barbieresc, sa fac dus, sa pun camasa si ceasul meu scump, sa-mi beau gura de cafea amara (cafeaua cu zahar si lapte e o prostie), sa zambesc, sa vorbesc aferat, apasat, serios, sa iau decizii, sa trag una, si inca una, si inca una, ca apoi sa nu-mi amintesc gustul pe care-l avea blonda sau bruneta, doar o umezeala lipicioasa... inainte sa realizez ca tot de ea mi-e dor, ca mi-e sila de toate pizdele marcate aiurea doar ca sa ma amagesc ca nu mi-e dor, ca nu ma intereseaza, inainte sa-mi repet ca viata merge mai departe.

Inainte de toate astea e vidul. Vid in care ti-e dat sa rescrii povestea, sa asezi o alta ordine. Vidul de dinaintea marelui haos, in care ordinea esti tu. Nu conteaza cine esti, conteaza doar sa alegi. In fiecare dimineata se deschide in fata ta o nisa de cateva secunde in care contezi doar tu. Si alegi in fiecare dimineata cine esti.

Simt o pocnitura dureroasa in genunchi si milioane de fire de praf se inghesuie subcutanat sa se desfete in puroi scarbos.

Rotitele se pun in miscare, agenda incepe sa palpaie, ratiunea inchide cu un trosnit falia magica. S-a terminat. Am motivatii serioase, oricum voma asta verbala nu face decat sa ma irite in final; s-a terminat - asa. si? e si maine o dimineata.  Cat o mai fi...

Randuri absolut neoriginale, inspirate de niste carti citite de-a valma, asta si asta; ciudata lectura, combinatie intre un tip curajos care scrie frumos despre dragoste dar a spus stop cand a vrut muschii lui si un tip care scrie frumos despre urat si pe care l-am iubit mai mult in "fight club" - acolo nu iarta nu salveaza nu da a doua sansa.

autovictimizarea presupune indeplinirea simultana a doua conditii: sa-ti fie mila de tine si sa iti trebuiasca mila celor din jur. recunosc, uneori imi mai plang de mila. dar nu suport mila. prefer indiferenta, dispretul, ura. deci macar de autovictimizare am scapat.

daca eram baiat pana acum eram sef de multinationala cu mba in state, casa in pipera, nevasta manager la o florarie, doi copii blonzi ca mine si vacanta de craciun in maldive platita din august. as fi avut 3 prieteni foarte buni cu care sa merg la meciuri si cu care sa fac afaceri. sunt convinsa de asta.

uneori trebuie sa faci lucruri pe care nu vrei sa le faci pentru ca lucrurile pe care vrei sa le faci iti sunt interzise. si sa faci lucrurile pe care nu vrei sa le faci e singura cale sa ucizi speranta ca poate intr-o zi ai sa poti sa faci lucrurile pe care nu poti sa le faci. dar facand lucrurile pe care nu vrei sa le faci anulezi sansele, oricat de mici, ca lucrurile pe care vrei sa le faci dar nu poti, sa se intample. dar trebuie sa le faci. n-are nici o logica, dar e adevarat.

toata viata mi-am petrecut-o pe banca de rezerve. orice as face nu pot convinge antrenorul sa ma lase si pe mine in teren. sunt popular in echipa si toti ma cred "baiat bun", dar prefera sa paseze altcuiva.

candva foarte de demult am intrebat pe cineva "foarte special" ce ar face daca ar afla ca am o boala terminala si as mai avea de trait doar un an. ar vrea sa-si petreaca anul acela cu mine? "asta e intrebare capcana? vii cu analizele si apoi raspund" mi-a zis persoana...

anul ce-a trecut n-am castigat nici un meci: cu mine, cu dragostea, cu moartea. anul asta a trecut prin mine numai ca sa ia. mi-a luat ce-aveam mai drag fara sa ma invete sa plang. si mi-a pus fericirea pe masa numai ca sa-mi dea cu farfuria in cap doua inghitituri mai tarziu. anul asta mi-a rasturnat sisteme de valori si mi-a ravasit toata mansarda. anul asta a transformat urarea de ani multi in injuratura sau blestem. anul asta vreau sa uit ca a trecut un an prin mine. 

ce inseamna sa fii cool in bucuresti: sa bifezi neaparat concertele, desi cand intra pe scena tipul ex-suede crezi ca a inceput muse si nu stii sa fredonezi nici macar hiturile. mi-a fost cam frig si nu mi-a placut ca n-au prea interactionat deloc cu publicul (ca d-aia mergi la concert, sa feel the vibe, nu sa vezi un dvd mai mare). in rest numai de bine. sunt cool :)

 

aseara ajunsesem la concluzia ca intr-o alta viata (ca nu ma mai calific la "cand o sa ma fac mare", let's face it...) vreau sa fiu promotarita. sa fiu subtire, sa am ochi albastri si un zambet angelic, sa ma imbrac in rochite mulate si foarte scurte branduite discret si sa se faca coada in spatele meu cand intru in club. azi dimineata vad ca andressa vrea sa fie imaginea unei beri. o fi de la vreme dorinta asta de reorientare profesionala?

"vrei un loc de dat cu capul? fa-ti blog!"

cand "te iubesc sa-mi sara ochii" devine "tin la tine mult", "imi esti draga" si, favoritul meu pe viata, "vei fi mereu speciala".

azi dimineata am cumparat lorgean (la pret intreg, intru gloria drepturilor de autor, la carturesti nu erau reduceri). ironic, am citit cam 100 de pagini band o cafea scumpa pe teresa unei cafenele de fitze. nu mi-a placut metafora cu sefuletul care face operatie de extirpare a coloanei vertebrale, aduce prea mult a "concept la prima mana". dar ma intreb: am cumparat cartea doar de fitza? sau pentru ca sunt cool? (asa cum cei care au fost cel putin o data pe terasa la MNAC, desi s-au dus tintit la lift, fara sa-si arunce macar o juma de sfert de privire spre expozitie, sunt automat "cool mishto total diferiti de fitzele de bamboo"). e clar, conceptul de "fitza" a ajuns la acel nivel de complexitate care necesita automat nu numai o definitie, ci si o nuantare care sa precizeze care e "mai putin de fitza" si care e "foarte fitza". eu azi eram intr-o cafenea de fitza citind o carte care e, cum spun cei mai destepti ca mine, o marturie a superficialitatii generatiei dorabanti.bamboo.ota.mnac. ce fitze am in cap, frate...

riscand sa-mi atrag iar oprobiul public (nu vreau sa-mi amintesc de scandalul de mi l-am luat cand am avut tupeul sa spun ca nu mi-a placut placebo, ca nu gasesc linku'), declar ca baietii de la bep sunt subtiri la capitolul content, desi pe alocuri sunt chiar simpatici si clar au marketing bine gandit in spate. fergie in schimb face toti banii si cred ca fara ea trupa ar fi un fel de aminal x plus accent plus ozone mixat agitat de moga (desi si ea e varza, dar din alte motive, in care nu are sens sa intram acum ca ma ustura nasul). asta e piesa ei cea mai misto. sau, ma rog, e piesa care imi place mie zilele astea.  

plec, ca s-a inchis ota. si mnac n-are program de noapte.