Articole in categoria apa plata cu lamaie

poti fi in acelasi timp ingrozitor de revoltat si impacat cu tine, cu momentul si contextul, cu viata? poti trai simultan cea mai adanca deznadejde si cea mai senina pace? poti fi mai confuz ca niciodata si totusi lucrurile sa ti se pare foarte foarte limpezi? poti sa-ti doresti din tot sufletul sa vina maine dar sa speri cu disperare la minunea care sa-l faca pe ieri azi?

Cand cel mai mult ti-e frica de schimbare si de "ce-o sa zica lumea". Cand ajungi sa spui "mai bine regret ceva ce NU am facut decat sa-mi infrunt proprii demoni". Cand singurul crteriu dupa care iti judeci viata e "controlabilitatea consecintelor". Cand fericirea inseamna un bonus binemeritat si o vacanta atent programata la schi si nu cine te-a sarutat de anu' nou.

Pentru a solicita un credit trebuie sa aveti intre 20 si 60 de ani daca sunteti femeie, respectiv 65 de ani daca sunteti barbat. Desi speranta de viata e mai mare la femei si desi si pensia este prin definitie venit. Nu vad logica. O fi o pedeapsa tarzie pentru shopoholice?

s-ar fi intamplat unul dintre urmatoarele scenarii:

A: mie mi-ar fi turuit gura cu o viteza ametitoare, amestecand nume de care n-a mai auzit, povesti anacronice, referinte stupide si glume cretine, "aoleo ce ma oftica", "si i-am zis", "si nu stiu", "si o sa ii spun", "dar lasa ca le arat eu lor". el s-ar fi pierdut tot, fericit ca sunt acolo si sunt bine dispusa, s-ar fi invartit pe langa mine ca poate mai vreau ceva, ar fi sarit sa-mi povesteasca nu-stiu-ce prostie. l-as fi oprit badaraneste "hai, ma, ce treaba am eu cu asta" si as fi turuit iar aiurelile mele. s-ar fi tuflit ca un copil coplesit de atata galagie dar mi-as fi vazut de povestea mea. pe mine nu se putea supara.

B: eu as fi fost muta, tafnoasa, cu ochii lipiti de ecran de parca atunci as fi vazut prima oara in viata un televizor, boscorodind doar supa "de ce nu e cu galuste, nu-mi plac taiteii". el s-ar fi innegurat, amutind si el, suparat de supararea mea, nestiind de unde sa ma apuce, de ce si cum sa ma linisteasca. ar fi incercat sa ma impace cu placinta cu branza, ca stie ca nu-mi place aia de mere. i-as fi vazut deruta din priviri si n-as fi facut nimic sa inteleaga ca nu e vina lui. pe mine nu se putea supara.

in final, indiferent de scenariu, as fi avut sentimentul ca am primit raspuns la toate nelinistile, dubiile si intrebarile mele. acum nu pot sa ma gandesc la el fara sa mi se puna o gheara in gat. futu-i ceapa ma-sii, eu cum sa mai iau decizii fara tacerea lui? mi-e dor si atat.

azi am mai avut o revelatie de blonda: timpul are doar repere personale, care n-au nicio legatura cu calendarul, sarbatorile legale (btw, urasc Craciunul, Pastele si toate aniversarile in general, au prea multa ipocrizie si prea putin adevar, stiu, ma repet, asta e, idei putine dar fixe cum ziceam...) sau programul meciurilor din UEFA.

timpul si momentele lui discrete - fie ani, zile sau ore - se definesc cel mai bine din perspectiva experientei personale. daca vrei sa cunosti cu adevarat o persoana nu o intreba de zodie, parinti, foste (si actuale) iubiri, nici ce note a avut la scoala sau cati bani are in cont. nu. intreab-o ce zile "aniverseaza"/sunt importante pentru ea. iti vei da seama daca e egoist ("ziua mea de nastere e cea mai importanta"), sub papuc prin definitie ("ziua mamei, desigur"), geek irecuperabil ("pai.... ziua lui Bill Gates") sau un zgarcit monstruos ("ziua cand trebuie sa-mi platesc rata la casa masina piscina").

recunosc, e o teorie interesanta (si eu am un puseu de modestie, ce sa zic... :) anyway... 8 nov e o zi foarte speciala pentru mine si nu stiu ce as putea sa-mi urez (ceva minte mi-ar trebui, dar la capitoul asta nu mai functioneaza nici o minune, daramite o amarata de urare...).
si in general cand ramai fara cuvinte compensezi cu inca o pereche de pantofi! :))

.... acum aproape un an va povesteam despre sirul de interviuri finalizate apoteotic nu cu un job ci o "propunere indecenta". well, iata cum se inchide cercul, caci viata nu da lectii pe jumatate:

amici de ceva vreme, ne pierdeam vremea impreuna din ce in ce mai des. am fost la film, sa cautam jucarii pentru soru-sa mai mica, am fost la baute si am stat la povesti pana dimineata. ne-am cunoscut prietenii si ne-am povestit intamplari din copilarie. cand nu ne-am vazut mai mult de-o saptamana ne-am trimis siruri lungi de sms-uri ajungand sa declaram spontam si cu elanul pe care ti-l da dialogul indirect "bai, mie mi-e dor de tine!".  ce mai, tensiunea se acumula intre noi, atractia era evidenta. si gandurile mele de "what if..." imboboceau ca zambilele primavara...

si-a venit seara decisiva: m-a invitat sa mancam intr-un loc romantic. "this is it, girl" mi-am zis cu un zambet tamp pe fata, in timp ce ma epilam si-mi smulgeam sprancenele, precum bine stim din grey's anatomy, intrebandu-ma daca chiar sunt pregatita sa fac asta... a comandat vin rosu si i-a spus chelnarului sa aprinda lumanaricile de pe masa. la desert, s-a aplecat peste masa si m-a prins de mana. inima-mi statea sa pocneasca de emotie si anticipare. "draga mea", zise el cu cel mai suav zambet, "intre noi doi e o chimie perfecta. trebuie sa vii sa lucrezi pentru mine, iti fac o oferta sa n-o poti refuza".

i-am zis ca ma mai gandesc si-am plecat acasa.

deci e demonstrat stiintific: o femeie care plange e mai putin luata in serios decat un barbat care plange. nu-ti trebuie harvardu' ca sa ajungi la concluzia asta - femeile plang prea des si sunt etichetate ca overemotional/irrational/too fucking sensitive si ajung sa nu te mai impresioneze ori de cate ori se pun pe bocit: toate plang si toate plang prea des, nu se mai diferentiaza.

dar cand vezi un tip plangand poate ar fi bine sa te gandesti ca n-o face pentru ca e rupt de durere/emotie/sensibilitate, ci pentru a manipula/provoca/soca cu un tool de persuasiune pe care, iata, femeile l-au brevetat dar are efecte maxime folosit de barbati.

hm... eu nu-mi amintesc sa fi avut vreo intamplare cu vreun baiat care sa planga. sa inteleg ca-s prea usor de convins/imbarligat/pacalit si deci n-a fost nevoie de folosirea arsenalului secret? adevarul e ca ma tot gandesc zilele astea ca as fi castigat poate niste batalii cruciale daca as fi spus "nu" atunci cand mi s-a cerut intelegere/s-a facut apel la sentimentele mele/mi s-a promis marea cu sarea daca/mi-am lasat deschisa inima...

Roma... Un oras in care aerul are gust de imortalitate solemna... In care la fiecare colt te intampina o farama de istorie dramatica, mareata, inaltatoare... In care arta te cuprinde ca bratele unei femei flamande furandu-ti sufletul pe veci... Roma e un oras al indragostitilor, al nemuririi, al mortua est, quo vadis Domine si alte d-astea grele.

Deci concluziile primei vacante la Roma (rog remarcati de asemenea referintele catre alte opere, de data asta cinematografice, v-am zis ca orasu asta e inspirational...):

- banii nu au nationalitate; dupa prima panica "we are from... we are from... de unde-i zicem ca suntem, fata?? ca astia urasc romanii, acu' ne-am gasit si noi sa venim in Italia..." ne-am dat seama ca totusi reactia la card este aceeasi indiferent de ce natie esti;
- nu putem nega ca au o problema cu romanii, ne-am auzit pe langa regulamentarul "ciao bella" si vreo cateva mormaituri in care era ceva cu putana si "tiganii borati"; si sincer, ii cam inteleg, o gramada de cersetori si copii la furat vorbeau intre ei pe romaneste;
- cu toate astea tot de fucking Dracula ne-au intrebat cand cu agatamentul in club, ma asteptam la mai multa creativitate de la italieni;
- pietrele alea au stat in orasul ala cinci mii de ani, sper sa mai stea pana ies la pensie - nici fontana di trevi n-am apucat sa vedem, caci e pusa foarte prost, dincolo de zona de shopping, de care, logic, n-am mai apucat sa trecem decat dupa lupte grele in care a trebuit sa sacrificam toate economiile noastre cultivate cu greu.
Bonus apartamente exact ce trebuie, zona piata Navona/Campo del Fiori.

mi-am dat seama ca sunt genul gelos. nu stiu daca la nivelul ala patologic de apare in filme urmarind bolnav o persoana si facand scene penibile, dar damn! sunt geloasa. rau. mi se accelereaza pulsul si am o senzatie de greata atunci cand... atunci cand sunt geloasa.

si ma intreb: gelozia e semn de dragoste sau de orgoliu ranit? e o manifestare a "posesiunii" sau doar groaza ca pierzi in favoarea altcuiva? gelosul e puternic sau slab? victima sau calau?

sau cum te influenteaza cultura pop/serialele de mare succes despre fetele singure prin NY:

"fata, toate avem in viata un Mr. Big. hm... sau mai multi".

cea mai cretina, hidoasa, stresanta luna. urasc octombrie. cu toata abureala ei de "uite un pic de soare da-ti jos haina si fa o pneumonie mica". si mirosul de zloata burnitata ce incepe sa se insinueze in aer anuntand iarna mutanta jegoasa.

se iau: fusta cea mai scurta, din blugi; tricou funkinst cu cap de mort; bereta kaki si tenisi zdrenduiti. efect la gashca de puberi pozitionata in fata blocului: "uite mai la pustoiaca aia ce baba pare, o arde rau pe fum...". ah, they made my day!!!!!

"baietii isi tin optiunile deschise doar din motive fiziologice si/sau de ego"

cu vointa, talent, timp, bani, ceva ajutor si un dram de noroc poti face orice. poti sa-ti schimbi infatisarea. poti sa faci cariera. poti sa ai o viata sociala bogata. sa calatoresti. sa faci sport. sa pari mai tanar. sau mai destept. sa iti schimbi garderoba la fiecare sezon. poti impune respect. poti forta lucruri si exercita presiuni.

dar nu poti face pe cineva sa te iubeasca. oricat de mult ti-ai dori, orice ai avea si orice ai face.

oamenii care iti stalcesc fata in pumni si apoi se poarta ca si cu nimic nu s-a intamplat. si au si pretentia ca si tu sa te porti ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, pentru ca "esti fata mare si-o sa-ti treaca". adica dupa ce tarasti omul in suturi prin noroi tu ai vrea ca el sa se ridice si sa arate ca scos din cutie si sa te intrebe cu zambetul pe buze "buna. ce mai faci?". nu e doar mitocanie, e ipocrizie crunta. si nu urasc nimic mai mult decat ipocrizia.
sunt sigura ca daca te-ai duce cu factura de curatat costumul ti-ar plati-o darnic. te-ar ajuta sa-ti pui dinti noi, desigur. iar in final ti-ar recomanda si ar insista sa plateasca el si psihologul. "asta e viata, intr-un fel sau altul platim toti, dar mergem inainte" iti va spune intelegator si usor condescendent, caci asa e el, usor patronizing, n-are ce sa faca, e doar mai destept decat toti.
sper doar ca oamenii de genul asta sa-si piarda macar pentru o zi poleiala gaunoasa si sa se vada ce sunt cu adevarat.

lumea e plina de amici. mai mici sau mai mari, sunt la fiecare colt, la fiecare cafea, la fiecare conversatie. si tu, bou asocial prins de munca, ajungi sa crezi ca le pasa. din motive de context si moment, stress, crezi ca unii iti sunt chiar prieteni. si apoi vine sambata si nimeni nu te suna. pai cand iti zic ca esti bou...

nu e bine sa doresti raul cuiva, se intoarce inzecit asupra-ti. nici daca-l merita? si daca iti doresti tie raul? cu binele se aplica la fel?

imi revizuiesc mult iubita teorie cu sistemele de referinta. pentru simplul motiv ca e posibil ca mai multe sisteme de referinta sa fie perfect valide simultan. mai mult, cand mai mult de doua sisteme de referinta sunt valide, niciodata, dar niciodata, nu se va folosi sistemul tau de referinta pentru judecata si decizie, ci celalalt. so why bother anymore?

sufletul meu a murit acum cateva saptamani. pe nedrept sau eu cel putin nu reusesc sa pricep dreptatea lumii asteia. am crezut ca suferinta si sacrificiul lui se vor intoarce binecuvantat si ceva se va schimba spre bine. de fapt e tot mai rau.

daca ai fi in locul meu n-ai mai avea incredere niciodata in nimeni.

exista greseli pe care le poti indrepta sau compensa, dar cele mai multe greseli pur si simplu asta raman si nu poti face nimic sa le stergi.

intoxicarea cu televizorul duce la relaxarea si inhibarea pornirilor negative (intr-un sistem de referinta general acceptat, desigur, in sistemul meu sunt perfect corecte dar se aplica teoria de mai sus). esti o leguma, dar macar esti o leguma pasnica :)

sunt oameni facuti sa fie singuri, ceea ce pare o prostie, dar asta e. si oameni carora nu le pasa de raul ce-l fac. sau nu-l inteleg. dar iar ajungem la sisteme de referinta...

blogul asta devine patetic. sau sa am curajul sa spun ca eu devin patetic. hm...

ps. si ma chinui de doua zile sa-mi amintesc cum se numeau personajele si o piesa de teatru vazuta cand eram copil. el o iubea pe ea atat de tare si-o vroia atat de mult sa fie a lui incat ii ucide logodnicul. ea il ia de sot numai ca sa se sinucida in chiar nopatea nuntii, caci numai ucigand ceea ce el iubea cel mai mult putea sa-l faca sa inteleaga cat de mult rau a facut... totul cu iz de mahala de inceput de secol, sa fie oare sebastian?

dragostea adevarata (va rog sa sesizati sublinierea - e vorba de dragostea pe bune, nu d-aia asa foc de paie, dragostea aia de filme indiene, calita de vicisitudini, testata in cele mai grele conditii, nealterata de intemperii si schimbari bruste de clima) n-o poate trai oricine. trebuie sa fii special, ales, deosebit. dragostea adevarata se diferentiaza net de dragostea ... sa-i spunem ca la detergenti "obisnuita" (ca neadevarata e cam dur, nu-i asa) simplu prin, desigur, marketing.

ai plan de marketing bine pus la punct, abordare 360 cu includerea punctelor de contact relevante, mesaj bine ambalat si headline zglobiu, esti in categoria indragostiti, deci deja esti bine. daca ai si-o executie de lacrima in coltul ochiului macar pe suporturile preferate de inimile mai sensibile (neaparat si un plasament mic in surprize surprize) rupi clutterul de-i merg fulgii. g-a-r-a-n-t-a-t mesajul tau va fi decodificat ca dragoste adevarata. si sala e toata in delir.

ce daca in pachet e acelasi detergent obisnuit?! make marketing, not love! importanta e perceptia ta, imaginea ta, da-l in papuci de target! o sa existe intotdeauna un consumator pentru reteta asta.

blonda se vede cu un vechi prieten si incep sa schimbe noutati despre cunostinte comune. ce-a mai facut x, ce mai zice y, cu cine s-a mai combinat z. la un moment dat povestea ajunge la ravisanta T. tipa super tare, care la viata ei a avut numai baieti de baieti pe raboj, fata de cariera si succes social garantat. "a!" zice blonda, "T zice ca vrea sa se marite cu francezu' ala cu care e ea de aproape un an". "care ma?!" se uimeste prietenul, "T e combinata cu un frate d-al meu de are o fabrica de chibrituri si-si ia cafeaua numai in dorobanti". blonda o tine pe a ei, ca una de are informatie din sursa sigura (caci a copilarit in acelasi cartier marginas cu ravisanta T). "nu e adevarat, mai, e cu francezu!!".

blonda se duce acasa si-si da seama ca a facut o gafa. daca ravisanta T e de fapt cu amandoi si prietenul o toarna la fratele cu chibriturile?! cum ar putea ea sa suporte greutatea constiintei stricarii ploilor unei fete de cariera si succes social garantat? se intereseaza si prin alte surse. face un plan. il suna pe prieten si-l invita la o cafea. intre doua sorbituri, cu naturalete studiata, ii spune "bai! sa vezi faza... am uitat sa-ti zic. vorbeam cu vara-mea aseara si mi-am dat seama ca bateam campii cu francezu. prietena TZ e combinata cu francezu, nu ravisanta T! mi-a zis si vara-mea, ca doar ne stim toate de cand eram copile in cartiere marginase si doar visam la succesul social: ravisanta T e cu un tip super tare care face chibrituri si-si bea cafeaua numai in dorobanti". prietenul inghite galusca si face conversatie mai departe. "ti-am zis, eu, blondo, esti varza la capitolul noutati sociale". "da, mai, asa e, mi-a zis si vara-mea. cum naiba sa nu-l stiu pe tipul care face chibrituri, e un tinerel subtire si cu tricepsu' bine dezvoltat, tot dorobantiul il stie...". "what?!" ramane masca prietenu'. "frate-miu e mic, cu burtica si are 40 de ani!".

blonda isi dadu seama ca pur si simplu nu poate tine pasul cu ravisanta T si-si termina in liniste cafeaua. nici macar nu mai incerca sa gaseasca o iesire de urgenta. grea viata sociala in dorobanti, grea...

Cu emotia primului pas pe luna, simtind adrenalina cum fierbe ca la spargerea barierei sunetului, cu strangerea de inima a sarutului ce-ti schimba viata, anunt: am achizitionat cel mai scump accesoriu ever si nici nu pot pretinde pierderea mintilor. Am o pereche de ochelari de soare cat rata la masina, de doua ori chiria, de trei ori bugetul lunar de sala, de cinci ori cea ma scumpa pereche de cizme pe care m-am indurat sa le iau. Prevad deja ca m-oi aseza pe ei sau ii uit in tramvai. Dar am pasit intr-o noua era :)

citesc de azi dimineata o carte scrisa de un mare guru inspirational - the art of possibility. si-mi dau seama acum ca nu e mare diferenta intre ce spune el (largeste-ti orizontul, think out of the box, inventeaza-ti propriile reguli, be the master of your world, ia-ti destinul in propriile maini blah blah blah) si ce spun sdemii de reviste de femei (ai incredere in tine, tre' sa te simti bine in propria piele, da-l in ma-sa de mitocan, nu te merita). cum naiba ajung astia sa faca atatia bani cu chestii atat de banale? si din pacate e valabil si pentru multi plimbati precum sfintele moaste pe la conferinte gen din Romania.