Articole in categoria General

i know, fucking corny, dar nu-mi iese din cap de 5 zile...

Un prieten mare amator de "ironman", care pleaca maine in Zurich sa inoate, sa alerge si sa se dea cu bicicleta un numar de kilometri incomprehensibil pentru mintea mea de blonda grasa anti-sportiva, mi-a povestit despre Terry Fox. Si s-a mirat ca eu n-am auzit niciodata de povestea celui care, diagnosticat cu cancer in 1977, a alergat (cu proteza la picior) 143 de zile peste 5,300 de km in Canada, cu scopul de a strange bani pentru lupta impotriva cancerului. M-a impresionat. Si m-a facut sa ma gandesc la destin si la cum alegem sa ni-l implinim. Cand crezi in ceva ar trebui sa nu te lasi doborat. Nu fara lupta.

si acum cu totii in cor: saaaaam ueeeere over the rainbow.....
metropotam a zis inainte, stiu, dar de la mine se vede mai frumos :p

aici mi-as cauta vacanta

(asta imi aminteste de o vacanta studenteasca facuta anul trecut, cu rucsacul si trenul noaptea, pentru a carui organizare ne-am luat insa agentie de turism. ah, cum cresc ele insele "fitzele" cu varsta si comoditatea... ah, cum se sterg sub blugii de firma urmele de nisip de vama... ah, daca am putea sa ne amintim mai des valoarea clipelor mici mici dar atat de mari!)

 

sa fim realisti, miza roblogfest nu exista. nu e decat un pretext de socializare si autoincurajare. asa ca de ce asta? e din alt film. de ce sa ajungi sa scornesti "acel unghi jurnalistic" care poate poate are o samanta de scandal pe o chestie fara miza? (intrebare retorica, stiu cum e aia cu audienta atentia faima dar eu inca mai cred in deontologie profesionala, stupid me...). 

eu sunt suporter roblogfest.

si nu-mi amintesc sa fi venit novac sa-mi puna pistolul la tampla sa-i pun bannerul la mine aici (muream martira oricum, n-as putea invata niciodata chestii d-astea tehnice). si nici nu m-am simtit jignita sau uitata cand in speech-ul ala scurt a strecurat doar un "multumesc tuturor celor..." fara sa-mi spuna pe nume. eram prea ocupata sa agat un blogger cu alura de sean connery la tinerete :D

Postul asta era planificat mai spre 19, dar s-a copt mai devreme (caldura de afara, aerul inchis dinauntru...) asa ca...

Inca de la primele incercari de jurnal, pe vremea cand eram o pustoaica, am scris intotdeauna cu senzatia ca e cineva care citeste peste umarul meu. Sperand ca iubitii vor afla candva profunzimea si unicitatea sentimentelor mele. Convinsa ca cei ce ma urau vor afla ce persoana minunata dar neinteleasa eram de fapt. Cu gandul ca voi surprinde si incanta cu scriitura mea (asta mi-a trecut cand am invatat dintr-un "pliculet al Minervei" ca nu scriu pentru ca as avea vreun talent ci pentru ca e o forma de terapie pentru mine; inca nu sunt sigura ce tratez...).

Anyway, din cauza asta n-am reusit sa scriu niciodata ceva cu adevarat "personal".

Cam asta e si rostul acestui blog. Personal. Partial cenzurat. (orgoliile mai sus mentionate nu au mers bine niciodata cu confidentialitatea asa ca din pacate multi stiu cine e in spatele lui; depind de si contez pe discretia lor). Un barometru original al opiniilor, starilor, gandurilor ce ma izbesc. Un mod de a-mi linisti nelinistile. De a-mi exorciza temerile, calma furiile, plange ofurile. De a-mi striga bucuriile. Si mai ales de a face misto in primul rand de mine, lucru pe care il gasesc extrem de reconfortant.

Nu mai sunt asa convinsa ca atunci cand eram doar o pustoaica talamba ca iti poti forma o parere corecta si relevanta doar din scris despre un om (confuziile pot fi dureros de hilare, poate intr-o zi am sa spun si povestea asta...). Desi mi-am pastrat temerea "cititului peste umar". Dar spun ce cred si asta e un lucru foarte personal.

E un an de cand scriu (btw, asta ma descalifica din categoria prospaturi la roblogfest, vaaaai, s-a dus celebritatea mea...). Un an cel mai bine definit de cuvantul "eventfull"; in care am facut multe chestii, dintre care multe tampenii sub scuza ca ma caut si-mi provoc limitele, alegeri pe care le regret si decizii pe care am sa le apar. Hm... un an. Nu m-am gasit inca, dar sper ca sanse, sanse sunt.

dido-sand in my shoes.

melodie perfecta de final de week-end si, ah, of, vai, de vacanta de iarna. eu una ma bucur ca ma intorc la birou (aoleo, nu la fata va rog). acolo e imposibil sa te plictisesti si da, am treaba. anul asta imi doresc mai mult ca niciodata sa vina vara foarte foarte repede!

(si sa invat sa-mi apara si mie ca la cei cool patratica aia cu fereastra din youtube..:))

Later edit: LUV U FRY!!! Acuma stiu cum e cu patratica miraculoasa!

3 dimineata. A plouat si acum e racoare, bate un vanticel placut, mi-e somn dar mi-e bine. Stau pe trotuar si astept taxiul, am zis sa mai iau un pic de aer pana vine. Ma uit in stele si nu ma gandesc la nimic.
Brusc, in spatele meu se aude cel mai tanguitor "iaoleu.... iaoleuuuuuuu".
Mi-a stat ceasul, mi-a inghetat inima si am simtit cum cum mi se ridica parul pe ceafa. Toate 3 actiunile simultan. Imi tin respiratia, blestem ca n-am stat naibii inauntru sa astept taxiul si trag cu urechea fara sa misc un muschi.
"Iaaaaoleeeeu. Iaoleeeeuuuuuu". E atata jale si plans in bocitul asta de raman muta. Nu ca as mai fi avut ceva sa tac, cred ca nici o celula nu mai functiona de spaima si neinteles.
Incet, foarte incet, fac un pas inapoi si ma uit in gradina de unde vine zgomotul.
Nu-i adevarat.... Cum naiba le-o arde de sex cu fundalul asta sonor de inmormantare?!?! Pisici cretine si nimfomane!

Yeap, I'm discovering "trashy-glam-sexi-decadent" music....
(si ca am pe ipod o gramada de muzica de care nu stiam:))

Rezolutii extraordinare, adoptate in sedinta fulger si ad-hoc cu mine, dupa cateva vazute/auzite/traite zilele astea. Nu e nici sfarsit/inceput de an, mijlocul l-am ratat de asemenea, asa ca se numesc "Rezolutiile pi" (nu conteaza cat e, conteaza ce poate face pentru tine:))

1. Invat o limba straina. Alta decat banala engleza. Toata lumea in jur (dar toata frate, si nu ma refer numai la fite cu facultate si job in multinationale) rupe cel putin alte doua limbi straine. Trebuie si eu sa mai adaug ceva pe lista, ma simt left outside... Si nu am voie sa reinvii rusa podomu shto e prea frig la Moscova...

2. Ma apuc de gatit. Am asistat la discutii intre domni expati (si nu numai), prestanta, joburi naucitoare, travel la greu, internationali cosmopoliti, care vorbeau de gatit ca despre o arta si cu o pofta ce m-a dat pe spate. Ce chestie, n-am stiu cum sa fugim mai repede din bucatarie si acum, cand vedem ca ei have fun acolo, vrem inapoi...

3. Iau naibii carnetul de conducere. Nu ca as fi convinsa acum ca am sa-l si folosesc (ceea ce at the end of the day s-ar putea numi altruism), dar m-am saturat de taximetristi. Si de metrou. Si mai ales de autobuz. Si de compasiunea cunoscutilor cu "Hai, mai, fata, toti tampitii au carnet. Tu de ce n-ai avea?".

Asta e. Deadline: sfarsitul anului, cand ar trebui sa pot pune altele pe lista, nu?

I had my 15 min of glory! Aici
Si am aflat, dupa panica initiala, ce-i aia Stratocaster! :)

Cand venea randul la intrebarea asta la interviuri ma lua asa val tsunamic de greata. Nu acuma pe bune, ei chiar te cred cand zambesti modest si le spui, conform sfaturilor pretioase din tot felul de carti despre interviul perfect, ca te vezi lasandu-ti sangele si ultima farama de energie pe campiile elizee ale fabricii lor?!?! Sau sa le spui lucruri aspirationale de tipul "visez sa castig la loto si sa nu mai fiu nevoit sa muncesc in viata mea"?...

In context de business, intrebarea capata insa niste valente neasteptate si m-am trezit ca in loc de greata m-a apucat jena.

Mr Griffiths (planning above and beyond, traininguri cu agentii de publicitate acum zilele astea) intreaba, cu stilul ala prietenos al strainilor: "You must be very excited about entering EU. How do you see this affecting your industry? People working in advertising?"

Si e uimitor cat de plati si fara esenta devenim toti astia care ne dam cunoscatori ai comunicarii. Nu aud decat aceleasi lucruri pe care le aud deja de luni bune, cu modelul tarilor mai rasarite care au intrat inaintea noastra, cu cresterile de bugete/piata care se vor opri in 2-3 ani, cu intrarile masive de investitori care vor schimba fata publicitatii si ne vor da de lucru linistit ani buni....

Bine, bine, dar OAMENII? Aaaaaa oamenii?... Pai nu cred ca se gadeste cineva la chestia asta.... Nu vedeti ca suntem ocupati cu ganditul macro?

In jurul meu deja multi pleaca sau cauta sa plece sa lucreze afara. Altii se intorc, explicand ca nu vor sa rateze perioada asta de inceput de comunitari (chiar, e corect sa ne spunem comunitari, ca lui Grivei?). Multi renunta deja la industrie, incercand sa faca altceva. Si mai multi (poate) schimba agentii si echipe, cautand sa se exprime mai bine, mai liber, mai creativ si mai banos.

Ce le spunem celor de 18, 20, 24 care viseaza sau sunt la inceput? Veniti ca peste 5 ani o sa fiti seniori pe un cont de ciorapi care au cumparat o fabrica aici care oricum dadea faliment si globalizarea ne-a mancat pe toti asa ca facem numai adaptari si faxuri lungi de raportare la Viena? Sau veniti ca suntem o piata emergenta (Doamne ce-mi place termenul asta pretios...) si o sa reinventam publicitatea, o sa explodeze creativitatea, o sa fim pe bune brazilienii europei (desi dupa cum au jucat la cm-ul asta nu-s sigura ca mai vrem... sau poate d-aia ni se potriveste, ca suntem o echipa de vedete prefabricate care pe teren nu mai stiu ce joaca de fapt...). Sau ne vom transforma intr-o meserie ca oricare alta, cu program fix, proceduri ISO de realizare a spoturilor (ha!) si bunici copywriteri care mai au 2 luni si ies la pensie sa-si cresca trandafirii?

Nu stiu raspunsul. Dar ma bucur ca am auzit intrebarea...

Asa cum femeile au luptat pentru vot, pantaloni, salarii egale si anticonceptionale, astazi barbatii isi cer dreptul la creme hidratante, diete low carbs si reviste dedicate. (nu foarte multi pe la noi as zice; majoritatea crede ca cei cu asemenea preocupari nu's decat o gashca de poponari, ca doar ce barbat e ala de sta o ora in fata oglinzii. Dar si emanciparea feminina are si a avut critici vehementi chiar din randul purtatoarelor de vagin so no surprises here).

Cineva i-a numit metrosexuals si asa le-a ramas numele. Dar dupa cate am vazut si auzit in ultimele cateva saptamani eu le-as spune mai degraba "metrosensuals". Pentru ca barbatii astia vorbesc despre relatii, sex, preludiu, orgasme reusite. Filosofeaza despre familie si copii. Povestesc cum au suferit profund din dragoste. Mai dramatic insa (doamnelor, tineti-va bine), folosesc conceptul de PRIETENIE si nu se refera la amicii de baute!

Fuck! Pai si revistele de femei despre ce-or sa mai scrie?! Unde este cliseul cu barbatul insensibil, usor de inteles si manipulat in simplitatea alcatuirii mintii lui guvernate de testosteron? Masculul alfa vesnic in cautarea urmatorului trofeu? Cel pe care daca vrei sa-l prinzi in latul unei relatii respecti cu sfintenie 33 de reguli simple si cu succes garantat?

Hm... Nu cred nici o iota din povestea asta. Toata galagia asta cu barbatii care striga acum in gura mare "dar avem si noi un suflet!" imi aminteste de reclama aia la wonderbra cu "look into my eyes. I said my eyes". Sau mai pe romaneste de povestea cu Petrica si lupul.

Tatii si bunicii si tatii bunicilor tatilor vostri s-au straduit sa contruiasca imaginea lupului. De ce ar crede cineva ca lupul e de fapt un Petrica sensibil care vrea si altceva decat bere-fotbal-sex?

Si, la urma urmei, nu-i bai. Complexitatea aparent crescanda a barbatilor nu sperie pe nimeni. Doar ca in loc de 33, cartile vor consemna 333 reguli "cum sa-l faci pe lup sa scheaune ca un catelus".

Coincidenta: la o zi dupa primul roblogfest, primesc articolul lui David Maister "Setting Knowledge Free: A Conversation with Steve Rubel about Blogging". Nota: Steve Rubel este considerat "world's leading expert on blogs".

"Setting knowledge free" e de azi definitia mea favorita pentru blogging. Si viziunea pe care i-o doresc blogosferei din Romania, oriunde ar fi ea....

Blogosfera cruda, expansiva, haioasa, experimentala, pretioasa, pusa pe fapte mari, foarte serioasa in joaca ei. Care se va maturiza, va "prinde" coloana vertebrala, va invata sa aleaga, sa judece, sa aiba o opinie, sa fie relevanta. Va trece de la schimb de pareri la transfer liber de "knowledge". De la cei 4A de acum (Autodidact, Autosuficient, Amalgamat dar Al-naibii-de-Pasionat) la cei 4P mentionati in articol: "be Passionate, be Purposeful, be in the Present, take a Position".

Nu fac pe oracolul, acolo spun nenii astia din "Liga Mare a blogurilor" ca vom ajunge. Si cred ca vom ajunge cu atat mai repede cu cat brandurile vor intelege lectia bloggingului ca instrument PR, media neconventionala, canal de comunicare sociala. Si vor aborda subiectul cu ceva mai multa atentie.

Stiu, carcotasii vor sari sa spuna ca nu vrem sa murdarim minunatie de blogosfera cu publicitate. Ca nu vrem sa fim deranjati de mesaje corporatiste. a. Linistiti-va, si-au luat lectia "zappingului" pe mediile conventionale si brandurile care au cu adevarat ce spune nu vor risca sa se descalifice automat. b. La cate bloguri "powered by Technocrati" am vazut, as zice ca in fiecare dintre noi zace ascuns un dor de branding...

(btw: dl Trout - da, acela de-l tot plimbam si prin Romania ca pe sfanta moasta a strategiei de marketing - zice ca instrumentele de tip word-of-mouth (includding blogging; vezi si Steve Rubel pt post si comentarii) sunt naspa; desi ofera posibilitatea unui dialog, nu sunt controlabile de catre advertiseri. Mai bine advertising pur. Pur si simplu nu cred...)

David Maister, un guru pe zona de strategie si management consultancy, o gura sloboda ce n-am vazut (am avut norocul sa-l vad cu ochii mei spunand verde in fata unor oameni cu carti de vizita impresionante ca nu da doua parale pe ei), un optimist incurabil cu scriitura spumoasa, are blog!
Va recomand post-ul "The Brutal Truth About Other People"; lasati la o parte finalul "din carti", 99% dintre noi stim despre ce vorbeste! (si, nu-i asa, nu intra in nici o categorie mentionata acolo :))

Picture this: