Ianuarie 2007

"judecand lucid si realist, problemele mele sunt mai mari decat ale tale. trairile mele mai intense. durerile mai autentice. framantarile mai complicate. eu sunt complex, tu simplu. toata lumea vrea ceva de la mine. tu trebuie sa te schimbi / sa devii impecabil / sa inveti sa fii ce trebuie daca vrei sa tin cont si de tine. nu vreau sa te jignesc dar sunt dezamagit.

invata sa apreciezi la adevarata valoare fiecare clipa / atentie / privire pe care ti le acord. e departe de a fi ceva obisnuit.

a. da. si inca o chestie, inainte sa incepi iar sa plangi lucru pe care nu il inteleg si ti-am mai spus ca nu e nici macar original: mai tine-ti nelinistile in afara blogului. e deranjant uneori".

Pese: Pai da. E timpul pentru o binemeritata pauza. So what intra in vacanta. 

Cica dragostea trece prin stomac. Ca iubire iubire, dar foamea, setea si alte nevoi asezate la baza piramidei Maslow au prioritate. Daca sunt asezate pe paliere diferite oare e aceeasi chestie cu comparatia obiective pe termen scurt / versus / mediu si lung?

E afectiunea obiectiv pe termen lung? Sau doar o nevoie, ca si foamea, ce trebuie adresata rapid, caci lipsa ei si singuratetea ne strica echilibrul si pot duce pana la gesturi extreme (am vazut eu pe discovery niste domni care si-au mancat prietenii de foame...). E nevoia noastra de a socializa, de a da si primi afectiune doar o mostenire de ADN "de cimpanzeu", ramasita a sistemului de aparare "cu cat mai multi cu atat mai bine" (cand te rogi ca probabilistica sa nu te aseze pe tine intre dintii leului taman astazi) sau speranta ca daruind vei dobandi? Din perspectiva religioasa intrebarea e retorica, stim cu totii raspunsul. Dar cand ma gandesc la interesele pe care le punem zi de zi in spatele gesturilor de afectiune sau asa-zisa afectiune, multe dintre ele, interesele, meschine si comode... ma intreb... Si mi-e foame.

Keep your mind busy. Asta te va ajuta sa te concentrezi pe lucrurile care iti asigura normalitatea, sa apelezi la legaturi neuronice neprimejdioase, click-clack, pe traseele obisnuite, fara surprize majore, pentru a nu deraia si aluneca in analize profunde dar posibil daunatoare tie si starii tale de spirit. Caci, nu-i asa, "cata luciditate atata drama".

Mai pe intelesul tau, "lasa-ti mintea sa zburde, dar controlat!" Si uite asa ajungi sa dezbati (controlat desigur!) subiecte capitale si miezoase cum ar fi fericirea. De preferat cu ceva scanteie, caci iti pierzi interlocutorul altfel :D

In 99% dintre cazuri (asta doar asa, ca sa nu ma dau absolutista), tot ceea ce povestesc fetele este fie "genial" (pronuntat ge-ni-al cu deschiderea palatina accentuata pe ultima vocala, pentru a produce ecoul scontat), fie "horror" (cu mana la inima si ochii putin mariti pentru a exprima cat mai bine ideea).

Noi nu prea le avem cu moderatia. Suntem fie extaziate, fie scarbite pe viata. Indiferent daca e vorba de un simplu machiaj, o vacanta sau de cariera, viata, viitor (desi suntem specialiste in a diseca ce a fost, ce va fi ocupa foarte putin din interesul nostru conversational). Exista doar superlativul, in toate formele lui de manifestare. Fetele si subiectele lor de viata sunt un melanj superb de "heaven or hell, there's nothing in between". 

Asa ca de ce te mai miri daca azi o sa te iubeasca la nebunie si n-o sa poata trai fara tine iar maine ai sa fii un mitocan taran insensibil care nu merita nici sa stai sub acelasi soare cu ea?!?!

Daca esti simpatic si prietenos esti luat de prost. Daca marai si te dai ferm esti luat de mitocan scarbos. Care sa fie azi? Dar maine? Una singura sau un amestec naucitor?

dido-sand in my shoes.

melodie perfecta de final de week-end si, ah, of, vai, de vacanta de iarna. eu una ma bucur ca ma intorc la birou (aoleo, nu la fata va rog). acolo e imposibil sa te plictisesti si da, am treaba. anul asta imi doresc mai mult ca niciodata sa vina vara foarte foarte repede!

(si sa invat sa-mi apara si mie ca la cei cool patratica aia cu fereastra din youtube..:))

Later edit: LUV U FRY!!! Acuma stiu cum e cu patratica miraculoasa!

De doua zile ma chinui sa compun un post cu care sunt datoare de anul trecut despre carti. Pentru ca nu-mi plac datoriile (stiu, "creditorii" mei ar avea ceva de spus in acest sens dar cine ii asculta...).

No way sa ies fata curata din chestia asta! Intai mi-am contemplat indelung biblioteca (ma rog, 4 rafturi relativ inguste de carti). Am inceput sa-mi amintesc de carti imprumutate, pierdute, pe veci ratacite. Iar nu stiu la cine o mai fi Abatia (cu ocazia asta descopar ca Dan Dobos e pe net). Apoi am inceput sa ma gandesc care ar fi cartea pe care ar trebui sa o pun prima pe o lista cronologica. Care e prima carte despre care imi amintesc... Era o carte mare cu ilustratii sumbre si bizare cu un fel de povestile olimpului dar nordice. Am fost fascinata de cartea aia, pentru ca aia acolo, zei, eroi sau amarati, chiar mureau, sangerau, erau vii, frate, in comparatie cu opereta aia pedagogica a grecilor... cred ca avem vreo 8-9. Am cautat-o la un moment dat, am incercat sa-i aflu macar titlul. A disparut...

Nu stiu care sunt cartile pe care le-as lua cu mine (oriunde ar fi sa le iau) sau care sa zica ceva relevant despre mine. Imi plac autori: Rushdie (la nebunie, daca ar fi sa scriu ca el mi-ar placea sa scriu), Roth, Llosa, Marques, tot ce e sud-american. Mai putin americanii, britanicii (desi mi-au placut "Trainspotting" si "Clubul putregaiurilor"). Acum vad ca am o lista mai degraba misogina de preferinte livresti...De fapt cand zic ca-mi plac ma refer la faptul ca mi-au ramas bucati din ele in mine. Asta e menirea si calitatea cea mai importanta a cartilor.

Dar daca insist si insist si ar trebui sa aleg o carte care sa mearga cu mine undeva unde alte carti nu mai exista, o singura carte pentru tot restul vietii mele... as pune in bagaj "La Medeleni". Dar n-as mai citi-o niciodata. As lua-o pentru gustul pe care mi l-a lasat atunci demult cand am citit-o.

Gata. Sper ca voi fi stearsa de pe lista de datornici aici si aici.

1. Marile capitale si obiectivele lor turistice. Pe bune, chiar va amintiti toate povestile legate de cladiri, statui, coloane, gradini si alte diverse asemenea pe care le-ati pozat disciplinat si artisitic ca sa vada prietenii si posteritatea ca "am fost acolo"? Si chiar nu vi s-a intamplat sa va ganditi la un birt / reper / colt de strada care de fapt era in alt oras? La un moment dat toate arata la fel, usor plastifiate, ca sa dea mai bine in brosurile in 7 limbi internationale.

2. Turistii insisi. Frumos incolonati, clasa mijlocie pentru care cea mai mare inventie a secolului este "low cost flight", noii europeni care economisesc luni bune ca se vada si ei altceva decat halkidiki, traditionalii asiatici si mai exoticii sud-americani, toti ne indreptam catre bus-urile turistice, facem aceleasi poze, mancam cam aceleasi lucruri, cumparam cam aceleasi suveniruri. Avem vacante, amintiri si trairi la indigo. Orasele au ajuns un fel de McDonald's, in care totul e preambalat si esti servit in 30 de secunde. Hei! Vreau sa-mi savurez vacantele, sa descoper oameni si locuri. Autentice, daca se poate... Frate, poti sta o saptamana intr-un oras si sa auzi orice alta limba decat cea locala!

Totusi nu sunt de acord cu metodele extreme de educare propuse de anumiti localnici exasperati de cohortele de zombi turistici... As incerca mai intai sa le iau brosurile lucioase si aparatele foto:)

mocirla asta cleioasa si rece m-a dat gata. anul 2007 ar trebui sa fie unul cu totul exceptional, am citit eu pe un blog:). desi, parerea mea, greu de egalat agitatia din 2006. deci, de ce incepe absolut banal si neinspirat cu vremea asta de posirca?! eu nu cred ca stie ce face...

daca eram eu 2007, ehehe, veneam cu un ger napraznic si nameti de juma de metru. zapada frate. scurt. direct. fara jumatati de masura. zapaceam vreo saptamana primaria prinsa, desigur, pe picior gresit. trafic intepenit, scoli inchise, totul facut asa la relanti... nimeni nu se supara daca nu ajungi la birou, doar e blocat tot orasul... sa ai chef numai de vin fiert si gura sobei, pana in week-end cand dai sa ascuti schiurile.

ma ofer voluntar pentru postul de 2007. macar vreo doua-trei saptamani, dupa care promit ca ma retrag in favoarea unei primaveri timpurii, o bomboana de fata, gata despletita si cu fustita deasupra genunchiului, numai buna de intrat in vara!