A face afaceri in Romania tine de networking, de relatii personale, de chimie. Nu cred ca e mare diferenta fata de "liga mare a afacerilor", intotdeauna mi-am imaginat 2-3 batranei inca verzi, jucand golf si stabilind intre doua lovituri soarta dolarului si a pretului petrolului in urmatorii 5 ani... E normal cred eu, pentru ca te implici / aventurezi intr-un start-up/merger/achizitie si functie de cata incredere ai in partenerul de afaceri, nu te ghidezi doar dupa niste cifre contabile seci.
Dar a-ti face jobul profesionist, mai ales de la middle level in sus, well, e alta treaba in Romania... Pai de la cine ni se pare noua ca am invatat ce e cu standardele astea?
Am avut (si inca mai avem, dar parca mai discret) generatia expatilor, care isi alegeau colaboratorii, furnizorii si uneori chiar si angajatii din Office, Bamboo, Downtown si alte locuri gen. Apetitul lor pentru bautura ieftina si fetele fara inhibitii ma uimeste si acum, desi am vazut cateva tari straine si n-as zice ca vin chiar din prohibitie, saracii. Stilul asta al lor de parca au rupt lantul si-au fugit de acasa e punctul lor slab evident ("socializarea" devine parte din job description), dar poate fi si un mare dezavantaj, caci in parteneriate de sex opus intervin momente jenante: doar n-o sa iesi la agatat cu clientul daca esti fata si nici n-ai sa mergi cu clienta la un epilat ca fetele daca esti baiat.
Si mai avem "baietii buni" din early 90's, descurcareti, simpatici, deschisi la orice experienta, bataiosi, modelul "hai mai sa facem sa ne fie la amandoi bine, nu vezi ce greu e sa fii argat?". Marea majoritate are si o amprenta puternic antreprenoriala si trebuie sa le admiri ambitia si determinarea cu care au facut bani. Caci cei mai multi dintre ei au facut multi bani.
Cam de la astia am invatat noi cum sa-ti faci jobul. In plus, e drept, noi am avut ceva mai multa carte (nu ca ei n-ar fi vrut, dar la expati era suficient sa accepte un job in Romania, iar ceilalti nu au avut nici timp nici sursele pe care le-am avut noi). Asta ne da dreptul sa ne afisam acum peste tot ca fiind noua generatie de "adevarati profesionisti".
In realitate, daca te uiti mai de aproape, vezi ca am luat ce era mai prost si la unii si la altii dintre "mentorii" nostri: succesul ni-l masuram in cate seri pe saptamana mergem in bamboo si marcile pe care ni le atarnam la incheietura, ne batem in declaratii care mai de care mai ambitioase si ne place al naibii sa fim in centrul atentiei. Multi ne facem, nu-i asa, bloguri. Ca e cool. Dar hai sa o recunoastem: e important sa castigi, nu conteaza ce reguli deontologice, profesionale sau chiar umane incalci. Ne place sa "schimbam informatii la o bere", dar n-am vazut pe nimeni sa vorbeasca deschis si onest despre job. Nu business, ca si aici am senzatia ca incepem sa ne pricepem toti, ci de job. De modul in care intelegem sa venim la munca si sa ne tratam colegii, furnizorii, clientii, partenerii. Si nu in ultimul rand cum ne tratam pe noi insine.
Ca tot e asa hot subiectul "resurse umane", ma intreb si eu ca blonda: cati dintre managerii de mare succes isi pun pe bune probleme cum o sa arate generatia urmatoare de profesionisti de succes si ce invata de la ei "juniorii de azi".
